Un sud-african obișnuit cu campionatul României a semnat pentru echipa noastră

01/08/20220
Lotul echipei noastre se completează cu mai puțin de două săptămâni înainte de startul fazei play-off din Liga Națională de Rugby. Un taloner în vârstă de 23 de ani, originar din Africa de Sud, Marco Fuhri, și-a pus semnătura pe contractul cu „Leii”.

Născut la 22 septembrie 1998, înalt de 181 cm și cântărind 112 kg, Fuhri a jucat în țara sa natală pentru Sharks CD și Vodacom Blue Bulls, dar a venit încă de la 20 de ani în România, la SCM Gloria Buzău. S-a impus repede acolo și a fost căpitan de echipă, iar în 2020 a trecut la Dinamo București.

A jucat chiar și în acest sezon pentru echipa alb-roșie: a marcat două eseuri în partida cu Politehnica Iași (62-0), în etapa de deschidere a actualului sezon.

Primul prilej de a se acomoda cu noii săi colegi de la Timișoara este miercuri, 3 august, când SCM USAMVB Timișoara dispută un joc test cu Steaua București, la arena Gheorghe Rășcanu, din Ronaț, de la ora 10,00.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

SOCIAL MEDIA

Urmărește-ne pe rețelele de socializare pentru a fi la curent cu noutățile despre echipa noastră.

CLUBUL SCM TIMIȘOARA

© 2022 SCM Rugby Timișoara | Politica de confidențialitate | Web Design: SAINO