Naționala U20 a României se află în cantonament la Snagov, pentru a pregăti participarea la Campionatul European U20, ce are loc la Lisabona între 5-14 noiembrie. Pentru această competiție, staff-ul tehnic a selectat un lot extins de 43 de jucători, la finalul stagiului urmând să fie desemnați cei 26 care vor face deplasarea.
Cinci jucători ai echipei noastre au fost chemați la lot, dar Andrei Mureșan nu se poate prezenta din pricina unei accidentări. Cei patru care au plecat la România U20, după semifinala de Cupă a României câștigată ieri cu a București, sunt Iulian Macovei (titular cu roș-albii), Sebastian Vasilovici, Alin Conache și David Trăușan.
„Băietii sunt foarte motivați, o parte dintre ei au mai jucat în meciurile din acest an, unii chiar cu Selecționata Lupilor. Avem câțiva copii care vin din străinătate, care joacă meci de meci la formațiile lor, iar toate aceste lucruri adunate vor face să avem o echipă foarte bună. Cel mai important meci la acest Campionat European este primul pentru că practic te duce în lupta pentru locurile 1-4. Vom debuta cu Belgia, un adversar pe care îl respectăm și pe care îl tratăm cu foarte mare seriozitate, de obicei la primul meci este cea mai mare presiune pentru că, așa cum spuneam, practic decide locurile pentru care vei juca. Un punct foarte bun este că o parte din jucătorii de la U20 se vor regăsi și în echipa Lupilor care va evolua săptămâna viitoare la Tel Aviv și va fi o experiență foarte bună de joc pentru ei. Copiii au progresat mult față de anul trecut, cei din țară, o parte, au jucat la echipele de seniori. Am încredere că o parte din jucătorii născuți în 2002 ar putea să se regăsească și în lotul de Cupa Mondială al Stejarilor”
Marius Tincu, director tehnic FRR via rugbyromania.ro
România va debuta la Campionatul European U20, duminică, 6 noiembrie, când va întâlni în sferturile de finală, Belgia, la Lisabona.
SFERTURILE DE FINALĂ:
Duminică,6 noiembrie
Portugalia – Polonia
Țările de Jos – Germania
România – Belgia
Spania – Cehia
Semifinale, 9 noiembrie / Finale, 13 noiembrie
Toate meciurile vor fi transmise în direct pe Rugby Europe Tv.
