Octombrie, o lună plină | VIDEO

30/09/20220
Liga Națională de rugby se reia după patru săptămâni, iar echipa noastră joacă în deplasare, sâmbătă, 1 octombrie, la ora 13,00, cu Steaua București. Partida contează pentru penultima etapă din play-off, a cincea.

Jocul din Ghencea reprezintă a treia deplasare consecutivă pentru jucătorii lui Valentin Calafeteanu și va fi urmat de o partidă acasă, cu campioana Știința Baia Mare (8 octombrie, în ultima etapă din play-off).

„După meciul cu Dinamo, primele două clasate, cele ce vor juca semifinala acasă, sunt stabilite în proporție de 90%. Noi, însă, ne gândim că trebuie să revenim la forma noastră sportivă, la jocul pe care știm să-l prestăm. Am făcut multe greșeli în august, greșeli care ne-au costat, tocmai de aceea în această perioadă am încercat să punem la punct anumite aspecte”

Valentin Calafeteanu, antrenor SCM USV Timișoara

Zilele de sâmbătă, 15, 22 și 29 octombrie sunt rezervate celor trei faze ale Cupei României, sferturi, semifinale și finală. Echipa noastră, de cinci ori câștigătoare a trofeului și care s-a impus și în cea mai recentă ediție, va juca sfertul de finală cu CSU Alba Iulia în manșă unică, pe teren străin.

Semifinalele se vor disputa tot în manșă unică, SCMT urmând a întâlni învingătoarea partidei Dinamo – Bârlad. Finala va avea loc la 29 octombrie pe Stadionul de Triumf din București.

„Cupa României este un obiectiv extrem de important pentru noi și ne așteptăm la o semifinală acasă cu Dinamo. Este drumul mai scurt spre un trofeu. Drumul mai lung și mai greu, pentru că ni l-am făcut noi așa, este cel din campionat, dar și acolo putem culege multe roade. Trebuie să luăm lucrurile zi cu zi, să știm pentru ce ne antrenăm și, la final, situația se poate întoarce în favoarea noastră”

Valentin Calafeteanu, antrenor SCM USV Timișoara

Un interviu VIDEO cu antrenorul „Leilor” puteți urmări pe pagina Facebook (link AICI).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

SOCIAL MEDIA

Urmărește-ne pe rețelele de socializare pentru a fi la curent cu noutățile despre echipa noastră.

CLUBUL SCM TIMIȘOARA

© 2025 SCM Rugby Timișoara | Politica de confidențialitate | Web Design: SAINO