Meciul de adio al unei legende a rugbiului românesc

11/12/20220
Finala de Cupă a României pe care echipa noastră o joacă astăzi reprezintă ultimul meci al carierei pentru Florin Vlaicu. La 36 de ani, Vlaicu încheie un carieră plină de superlative.

Cel poreclit Americanu’ a jucat pentru echipa noastră în ultimele două sezoane, dar și în finala de Cupa României din 2011! Venit la începutul anului trecut la SCM Timișoara, Vlaicu a fost decisiv în numeroase partide, mai ales prin precizia în transformări și lovituri de pedeapsă. De altfel, și finala pe care o jucăm astăzi se datorează în bună parte lui Florin, autor a 8 din cele 13 puncte ale succesului din semifinala cu Dinamo (13-10).

Grație unui transfer pe termen scurt, Vlaicu a jucat pentru Timișoara în finala de Cupa României din 2011, câștigată cu 32-10, pentru ca apoi să repete performanța la peste un deceniu distanță, tot după o finală de Cupă cu maramureșenii (22-15, la 2 aprilie 2022, contând pentru ediția 2021 a competiției).

La nivel internațional, Florin Vlaicu are 129 de partide și 1030 de puncte pentru naționala României. În martie 2021, Americanu a devenit doar al șaptelea jucător din lume izbutește 1.000 sau mai multe puncte pentru echipa națională, într-o companie selectă din care mai fac parte neo-zeelandezul Dan Carter, englezul Jonny Wilkinson, galezul Neil Jenkins, irlandezul Ronan O’Gara, englezul Owen Farrel și argentinianul Diego Dominguez.

A participat la trei ediții ale Cupei Mondiale (2007, 2011, 2015), fiind printre protagoniștii celei mai importante răsturnări de scor de la un meci jucat la o Cupă Mondială de Rugby. S-a întamplat în 2015, în partida România-Canada 17-15, după ce a fost 0-15. Americanu’ „a pus” 7 puncte în acel joc, din două tranformări și o lovitură de pedeapsă.

Startul finalei de astăzi – Steaua – SCM USV Timișoara, stadionul Arcul de Triumf, ora 12.45 – va fi plin de surprize pentru Florin Vlaicu, prin care clubul nostru, dar și Federația Română de Rugby își vor arăta prețuirea pentru o legendă a Ovaliei.

Foto: Leonard Ardelean

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

SOCIAL MEDIA

Urmărește-ne pe rețelele de socializare pentru a fi la curent cu noutățile despre echipa noastră.

CLUBUL SCM TIMIȘOARA

© 2025 SCM Rugby Timișoara | Politica de confidențialitate | Web Design: SAINO