La 36 de ani, Mihăiță Lazăr își poate egala… numărul trofeelor cucerite în Franța

23/11/20220
Jucătorii noștri au intrat în cele mai importante trei săptămâni, perioadă în care se va decide soarta sezonului 2022. Leii mai au de jucat două meciuri de campionat și unul de Cupa României.

SCM USV Timișoara dispută duminică (12.00) semifinala de campionat cu CSM Știința Baia Mare, în deplasare, iar o săptămână mai târziu (4 decembrie) joacă finala mare sau finala mică a Ligii Naționale (la București).

Alb-violeții sunt deja calificați pentru finala Cupei României (duminică, 11 decembrie, București), când vor înfrunta Steaua, pentru apărarea trofeului cucerit în aprilie.

„Ne așteaptă trei meciuri foarte importante din care ne dorim să obținem cât mai mult. Simt o atitudine pozitivă, iar atmosfera în echipă este bună. Abia așteptăm să înceapă meciurile și să vedem ce deznodământ va fi”

Mihăiță Lazăr, pilier

La 36 de ani împliniți în această lună și cu 64 de meciuri la echipa națională, Mihăiță Lazăr are mai multe trofee în Franța decât în România. Este campion cu Castres Olympique, în 2013 și 2018, în vreme ce în România are un singur trofeu, Cupa României 2021, cucerită în tricoul echipei noastre.

„Nu am apucat să joc prea mult în țară, am plecat la 23 de ani în Franța, de la Politehnica Iași. În Hexagon am petrecut o lungă perioadă, încununată cu cele două titluri de campion. Acum încerc să obțin al doilea trofeu și în România. Îi simt motivați pe băieți, cu dorință de joc după pauza asta binemeritată. Alcătuim o echipă care poate bate pe oricine din Top 4, dar – la fel – putem și pierde, căci toate cele patru formații sunt puternice”

Mihăiță Lazăr, pilier

Foto: Leonard Ardelean

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

SOCIAL MEDIA

Urmărește-ne pe rețelele de socializare pentru a fi la curent cu noutățile despre echipa noastră.

CLUBUL SCM TIMIȘOARA

© 2022 SCM Rugby Timișoara | Politica de confidențialitate | Web Design: SAINO