Stadionul Gheorghe Rășcanu – pe care campioana de rugby, SCM USV Timișoara, își dispută meciurile de acasă – va fi supus unei cosmetizări. Vor fi instalate încă două vestiare, sub formă de container, și vor fi făcute câteva lucrări.
Chiar și așa, managerul secției de rugby, Dănuț Borzaș, consideră că soluția firească ar fi introducerea buldozerului și apoi reconstrucția. Prezent în conferința de presă a SCM Timișoara – conferința integrală, AICI – Borzaș a vorbit despre stadiul lucrărilor.
Am început să îmbunătățim, dar acolo ar trebui făcută o lucrare mult mai mare, începând cu buldozerul. Știți ce situație avem noi la teren. Asta e adevărul. Dar încercăm să remediem cât putem, să avem suprafața de joc cât cât bună și să putem începe sezonul. Mai facem îmbunătățiri la vestiare, trebuie să ne mai vină încă două vestiare-container, pe care le vom adapta lângă celelalte și o să fie bine.
Dănuț Borzaș, manager SCM USV Timișoara
Totuși, Borzaș speră ca anul viitor echipa să poată evolua pe noul stadion din Calea Buziașului, chiar și în meciuri de cupe europene:
După cum știți, este un stadion în Buziașului care se preconizează ca anul viitor să fie dat în folosință. Am putea evolua acolo. Noi să câștigăm anul ăsta campionatul și apoi anul viitor să facem demersurile de a participa în cupele europene, proiect care a existat și pentru acest sezon. Până atunci sunt siguri că stadionul va fi gata și vom avea acces să jucăm pe stadion.
Dănuț Borzaș, manager SCM USV Timișoara
Jucătorii noștri încep sezonul cu Supercupa României, la București, la 29 martie, când vor întâlni Dinamo. Primul meci acasă va fi la 5 aprilie, cu Rapid București.