Campionii prezintă Supercupa și la stadionul Gheorghe Rășcanu

03/04/20250
SCM USV Timișoara ia startul și în Liga de Rugby. Alb-violeții întâlnesc Rapid București, acasă, vineri, 4 aprilie, la ora 16.00.

Echipa antrenată de Mugurel Preda și Valentin Popârlan a pornit în noul sezon sâmbătă, 29 martie, când au învins Dinamo, cu 29-28, chiar la București și a câștigat Supercupa României.

Fiecare meci îl abordăm la victorie. Ne batem pentru fiecare trofeu. Se poate să devenim o echipă dominantă, de asta am și adus jucătorii noi, ca să ne dublăm posturile, însă celelalte echipe se întăresc și ele. Vom vedea la sfârșitul sezonului ce se va întâmpla. Cel mai mult contează fazele finale. Meciurile din sezonul regular sunt importante pentru a-ți asigura semifinala acasă, dar fazele finale, play-off-ul, sunt esențiale.

Mugur Preda, antrenor principal SCM USV Timișoara

Suporterii vor vedea Supercupa României la stadion, vor putea face poze și socializa cu jucătorii care au adus cel de-al 15-lea trofeu din istoria rugbiului timișorean.

Supercupa a fost prezentată și duminică, a doua zi după cucerirea sa, pe scena din Piața Libertății.

Intrarea este liberă la meciul SCM USV Timișoara – Rapid București.

Foto: Leonard Ardelean

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

SOCIAL MEDIA

Urmărește-ne pe rețelele de socializare pentru a fi la curent cu noutățile despre echipa noastră.

CLUBUL SCM TIMIȘOARA

© 2025 SCM Rugby Timișoara | Politica de confidențialitate | Web Design: SAINO