„Avem o listă de 4-5 jucători pe care vrem să-i aducem la Timișoara”

20/06/20240
Liga de Rugby se întrerupe pentru două luni, dar nu se poate vorbi despre vacanță în aceste zile. Nouă jucători de la SCM USV Timișoara se prezintă mâine la lotul național (detalii, AICI), iar staff-ul administrativ și cel tehnic pregătesc câteva mutări.

Dănuț Borzaș a fost confirmat pe postul de manager al clubului și a vorbit despre structura lotului, după despărțirea de Dorin Lazăr și Giorgi Tedoradze. Lazăr a renunțat la activitatea competițională, iar Tedoradze s-a întors în Georgia, din pricina unor probleme familiale.

Avem o listă de 4-5 jucători pe care vrem să-i aducem la Timișoara. Doi dintre ei au și jucat pentru Timișoara cu ceva vreme în urmă. Cu plecările lui Dorin Lazăr și Giorgi Tedoradze, trebuie să ne completăm lotul. Avem un lot subțire de 27 de jucători și vrem să mai aducem, cum am zis, 4-5 jucători. Este prea devreme să oferim nume, până când nu avem semnăturile lor, dar suntem în discuții foarte, foarte avansate. La începutul lunii viitoare vor fi în Timșoara. Pentru cei străini, acum facem demersurile de a obține vizele și vor veni într-un viitor foarte apropiat.

Dănuț Borzaș, manager SCM USV Timișoara

Echipa noastră se află pe locul I în clasament, iar în august va mai juca împotriva echipei CSM Știința Baia Mare (acasă) și Rapid București (în deplasare), în ultimele două runde ale sezonului regular.

După cum știți echipa națională pleacă într-un turneu în Franța, Statele Unite, Canada. Avem 9 jucători la lot, ne este frică un pic să nu vină accidentați. Și din acest motiv am gândit transferurile din această vară. Sezonul abia acum începe cu adevărat. Vin semifinale și apoi finalele, după aia Cupa României și trebuie să obținem neapărat trofeele pe care ni le dorim. Noi avem cele mai mari șanse la primul loc, pentru o semifinală acasă. Avem 31 de puncte, ne mai trebuie o victorie chiar și fără punct bonus cu Baia Mare la Timișoara și o victorie la Rapid.

Dănuț Borzaș, manager SCM USV Timișoara

Semifinalele Ligii de Rugby se vor disputa în manșă unică, 1 vs. 4 și 2 vs. 3, pe terenurile primelor două clasate. Meciurile sunt programate la 31 august.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

SOCIAL MEDIA

Urmărește-ne pe rețelele de socializare pentru a fi la curent cu noutățile despre echipa noastră.

CLUBUL SCM TIMIȘOARA

© 2022 SCM Rugby Timișoara | Politica de confidențialitate | Web Design: SAINO